S-a întâmplat să fiu în vinerea suspendării, în București, cu treabă.

Eram prin centru și m-am gândit să mă plimb puțin și prin parcul din jurul Casei Poporului. Proastă idee… N-am făcut decât câțiva pași pe alee și am simțit o mușcătură pe piciorul drept. Puțin surprins, m-am uitat să văd javra care a sărit la mine însă privirea mi s-a lovit de cea mai mare căpușă pe care am văzut-o în viața mea! Era o căpușă roșie, mare și umflată, cu o mustață mică ce aducea puțin cu senatorul PSD, Cătălin Voicu. Era agățată cu niște dinți mari de glezna mea dreaptă și mârâia urât de tot. Eu, atunci, m-am speriat puțin și am luat un ziar căzut de pe jos, care îl avea pe Băsescu pe prima pagină și i-am dat una peste bot. Căpușa a fugit schelălăind. N-am apucat prea mult să îmi revin, că am auzit alte mârâituri urâte în spate, apoi am simțit cum niște chestii îmi sar în spinare… M-am culcat la pământ și m-am rostogolit. Am văzut apoi în iarbă alte două căpușe uriașe zvârcolindu-se cu picioarele în sus… Una din ele aducea foarte mult cu Adrian Năstase… M-am ridicat repede și am luat-o la fugă pe alei, înspre Palatul Parlamentului… Am găsit o bancă și m-am așezat, încă șocat de ce văzusem. Apoi, în timp ce îmi reparam rănile, am auzit foșnete și câteva mârâituri în fundal. Am ridicat privirea și… ce să vezi! O haită de căpușe mă încolțise! Erau căpușe la fel de uriașe, cu dinți mari. Unele din ele aveau burta roșie, altele, galbenă. Mârâiau urât de tot la mine și se uitau în special la ziarul din mâna mea, cu Băsescu pe prima pagină. Eu, atunci, am luat ziarul și l-am ridicat pe post de băț în fața lor… Când au văzut asta, căpușele parcă au înnebunit!… S-au repezit la mine ca niște animale turbate!… Nu știu cum am reușit să scap și am luat-o din nou la fugă, oprindu-mă într-un copac… Aici, mi-am mai revenit și am aruncat o privire de jur împrejur. Atunci am văzut adevărata realitate…. Parcule era plin de căpușe… Parcă toate căpușele din România se adunaseră în jurul Parlamentului…. Era o nebunie ce vedeam. Haite de căpușe mergând la pas prin jurul Parlamentului, adulmecând din când în când… Cele mai multe din ele erau roșii, însă undeva în dreapta, am văzut un cârd restrâns de căpușe portocalii. Grupul acesta fusese lăsat undeva într-o zonă lipsită de copaci a parcului și mi se păreau foarte leșinate. Abia mergeau și țineau mai mult capul sub piept. Însă și căpușele portocalii adulmecau din când în când, privind spre Parlament… Din când în când, mai intrau în parc și câțiva ghinioniști ca mine. Alegători. Vedeam apoi câte o haită de căpușe cum îi vânează și sar asupra lor. Atunci am văzut că nu se mai făcea diferență între căpușe. Săreau și cele portocalii și cele roșii. După care, se ducea fiecare la locul lor… cele roșii, la umbră, aproape de Parlament, iar cele portocalii, la margine, lângă asfalt, la soare și toropeală, departe de clădire. Am prins un moment prielnic și am tăiat-o cât am putut de repede de acolo, gândindu-mă cât de interzis a devenit Parlamentul pentru omul de rând și cât sânge trebuie să sugă căpușele de acolo pentru a ajunge atât de uriașe.

Mă întâlnesc zilele trecute cu un fost coleg de liceu, actualmente consilier pe la unul prin Parlament.

Cum mă vede, mă ia deoparte și începe să mi se plângă.
”- Măi, Laurențiu, e o nebunie acolo, în Parlament, de nu îți închipui! Dacă îți povestesc tot ce îmi e dat să văd în fiecare zi, o să crezi că m-am tâmpit! Să îți dau un exemplu… De ceva timp încoace, avem mare problemă cu hârtia igienică… ”. (Eu, aici, râd cam cinci minute.) ”Nu cred că e de râs…”, continuă. ”Avem mari probleme cu hârtia igienică. E un tâmpit… sau poate sunt mai mulți… care intră în fiecare noapte în toate veceurile din Parlament, desfășoară toate sulurile de hârtie igienică, scriu apoi cu markerul ROMÂNIA peste tot și refac sulurile de hârtie, după care le pun la loc. Când vin parlamentarii, a doua zi, să își facă nevoile la veceu, se șterg toți, practic, cu… România la fund…” (Eu, aici, iar râd cam cinci minute. ) ”Te asigur că nu e de râs… Așa am râs și eu prima dată, apoi am văzut că unora, de la puterea de acum, a început să le placă ideea… Alții, însă, puțini, mai cu capul pe umeri, s-au panicat. Și-au dat seama că iese rău de tot dacă se află… Închipuie-ți că vine vreun oficial de la Comisia Europeană la noi în inspecție și vede că, în Parlamentul României, toată lumea se șterge cu… mi-a și rușine să zic… România, la fund. Îți dai seama  că nu iese bine pentru noi… Sau, închipuie-ți că ajunge treaba asta prin presă… Îți dai seama că, apoi, vine poporul și ne dă la toți cu referendumul în cap… Ne scot ăștia de aici pe toți, pe sus, indiferent de culoarea politică… E grav… Grav de tot… Și, nu poate nimeni să afle cine îs ăia care au răbdare să scrie România pe toate sulurile din Parlament…. Ce e mai grav e că suntem la un pas să fim descoperiți de presă…. Au început unii să întrebe de ce e bugetul așa de mare pentru produsele de toaletă… Noi am tot aruncat din sulurile compromise și am cumpărat altele neatinse… Dar și așa, pe la amiază, le găseam pe toate mâzgălite cu ROMÂNIA… Ceea ce mi se pare extrem de ciudat… Și, să îți mai spun ceva, dar să nu zici la nimeni…. Acum câteva zile, mă scăpa rău de tot… Am alergat într-un suflet la veceu, am dat ușa de perete și am dat din greșeală peste un parlamentar de la putere cu un sul în mână și cu un marker în cealaltă…. Nu s-a sinchisit de mine…. A continuat să scrie știi tu ce, după care a intrat frumos în veceu… L-am auzit apoi trăgând apa și ieșind mulțumit… Sper, Laurențiu…. Sper să fie o excepție… Sper să nu fie toți așa ca ăla.. Înțeleg că pe unii nu îi duce capul prea mult… Dar e prea de tot…. M-am speriat mai tare ieri, când, dimineața la ora șase, am găsit doi membri ai Guvernului, împreună cu Victor Ciutacu, pe jos, scriind de zor cu markerul ROMÂNIA:.. Le-am zis: <<Nu vă dați seama că o să călcați, practic, ROMÂNIA, în picioare?>> Nu m-au băgat în seamă. Și-au văzut în continuare de treabă… Atunci, eu am luat-o la fugă și m-am oprit la Sibiu. Dă-mi și mie un sfat, ce să fac?”.

M-am întâlnit din nou cu o veche cunoștință, acum, consilier la un parlamentar, în București.

Era pierdut rău de tot, băiatul. Dezorientat, cu cearcăne la ochi, cu unghiile netăiate de mult timp. A început să mi se plângă imediat după ce ne-am salutat. Eu credeam că o duce bine, mai ales că e consilier la un parlamentar aflat acum la putere…

”-Laurențiu”, mi-a spus,” am probleme mari. Cu capul, cred. Nu știu de ce, dar nu pot să scot un miros care parcă mi-a intrat în creieri… L-am prins la șeful meu în birou și de ceva timp îl simt peste tot. Acum vreo trei săptămâni, de când cu referendumul ăla tâmpit, a trebuit să lucrez mult peste program, cu echipa, la șeful în birou. La un moment dat, mult în noapte, am simțit eu că miroase urât… Dar am presupus că vreunul din colegii mei s-a scăpat și a tras vreo bășină… Că, na, lucram de ore întregi, neîntrerupt, și unii nu se pot abține la infinit… Numai că, mirosul a revenit apoi… Din ce în ce mai des… Mă gândeam ce se mai bășesc ăia prin cameră ca nesimțiții și mai aruncam câte o privire urâtă prin cameră… Dar am observa că și ei se uitau urât unii la alții… Într-un final, șeful nu a mai rezistat și a urlat ca ăla care se tot bășea să iasă afară… Evident că nu s-a simțit nimeni… Mirosul a devenit însă atât de puternic, încât a trebuit să oprim lucrum în noaptea aceea, că nici aerul condiționat nu mai făcea față la atâtea bășini… Cel puțin, credeam eu că sunt bășini…. A doua zi, când ne-am întâlnit, după vreo două ore de ședință… aceeași poveste. Puțea acolo a rahat de îți muta nasul. A intrat secretara la un moment dat și am crezut că leșină… Cum, nimeni nu recunoștea nimic, am decis să mergem la o terasă în aer liber a unui prieten de-al lui șefu și să continuăm ședințele. Ideea a fost bună, până când și acolo a început să miroasă a bălegar…Nu te mint! Cum începeam să vorbim de referendum, de tăiatul listelor electorale, de dosare și de judecători, simțeam miros de bălegar, combinat cu o serie largă de alte produse de îngrășământ natural. După o săptămână de lucru, simțeam deja mirosul cam peste tot pe unde mergeam, dar ce mai pregnant era în parlament. Puțea acolo, pentru mine cel puțin, de nu puteam respira!… Am întrebat la un moment dat o femeie de servici de acolo, de unde venea mirosul, dar femeia mi-a zis că nu miroase nimic ciudat… Atunci mi-am dat seama că totul era în capul meu. Eu simțeam miros de rahat peste tot. Eu simțeam că mă aflu într-un mare rahat. Le-am spus asta colegilor mei la următoarea ședință cu șeful în care făceam planuri de actualizare a listelor electorale și mi-au spus că și ei aveau impresia că se află într-un mare rahat și că simțeau mirosul cam pe oriunde mergeau. Șeful meu a spus că a făcut și spălături nazale, băi cu nămol de la Techirghiol și, degeaba. A spus că mai degrabă simțea mirosul de rahat decât pe cel de la Techirghiol. Și ne-a mai spus că cel mai mult miroase când merge la ședințele cu premierul… Dar, ne-a rugat să nu spunem la nimeni asta.

Cred că trebuie să îmi dau demisia. Altfel, nu văd cum să scap de mirosul ăsta de rahat…”

Ați văzut-o pe Lady Gaga weekend-ul trecut în Piața Mare? Eu da.

Era să îi fac câinele clătită… Mă întorceam târziu în noapte, de la niște cunoștințe. Obosit, învelit în gânduri, mă uitam de jur împrejur, privind însă departe în timp… Prin Piața Mare, doar câteva siluete și o liniște relaxantă… La un moment dat, când eram prin mijocul pieței, privind stelele, am simțit ceva moale sub talpă și am auzit un chițăit strident… M-am speriat și am sărit un metru în spate. Am ridicat piciorul și am văzut atârnat de talpă un fel de câine. L-am dezlipit frumos și l-am pus deoparte… Imediat, însă, am simțit o palmă ușoară după ceafă și am auzit o voce de femeie: ”Watch it!” M-am întors și nu mi-a venit să cred… Lady Gaga. Îmbrăcată de sus până jos într-o pălărie spiralată, cu ochelari de lună pe ochi, își mângâia câinele cu îngrijorare… În spatele ei, un membru al trupei ei, bănuiesc, îmi tot făcea reproșuri în engleză… Eu, atunci, m-am apropiat de câine, l-am mângâiat și mi-am cerut scuze. I-am spus cântăreței că nu a fost intenționat și că de vină e întunericul. Ea a zis apoi că întunericul nu poartă nicio vină și că întunericul e mai bun decât lumina… Aici, am evitat să comentez, întrebându-i însă, ce fac singuri în Piața Mare din Sibiu, în miez de noapte… Atunci, Lady Gaga a izbucnit într-un râs cam înfricoșător, după care și-a dat ochelarii de lună jos de pe nas, tacticos și a început să povestească. Eu vă traduc în română ce mi-a zis: ”Ne întorceam de la concertul din București, micul Paris cum îmi place mie să îl alint… A fost frumos acolo. A fost ca într-un mic Paris. Deci, mă întorceam de la concert. Eram în autocar, undeva prin zona lui Dracula, prin munți, când autocarul a început să mă arunce de colo-colo. Drăguțul meu patruped era șocat și s-a ascuns în veceu. Eu, m-am dus la șofer să cer explicații… Sărmanul șofer, iritat, mi-a spus că e un nebun în spatele nostru care tot face semne cu farurile și claxonează și mai și lovește autocarul din când în când. Atunci, i-am spus să ia bodiguarzii și să se ducă să îl liniștească… Zis și făcut… Au oprit autocarul și mașinile din față. Au coborât bodiguarzii și s-au dus și l-au luat pe sus pe omul ăla nebun… L-au șifonat puțin și l-au adus la mine. Părea un om serios, la costum, dar urla ca din gură de șarpe. Am întrebat pe traducător ce zice… Traducătorul mi-a spus că mă înjură, că mă face prostituată și băsistă nesimțită care manipulează poporul român și că ar trebui să ajung în închisoare… Eu l-am întrebat cum îl cheamă și de ce zice asta… Traducătorul mi-a spus apoi că îl cheamă Crin Antonescu și că nu se va lăsa până nu ne va scoate din țară, că noi suntem o diversiune băsistă, care abate atenția de la probleme și că lucrăm cu serviciile de securitate și că terorizăm poporul și tot elul de alte prostii. Le-am zis bodiguarzilor să îl bată bine și i-am dat drumul. Dar nu s-a lăsat. A tot luat bătaie pe drum până aici. Am decis să las o sosie în autocar să meargă cu nebunul prin noapte și eu mă odihnesc aici la Sibiu, la voi, că e frumos și liniște… Nu-s nebuni ca prin alte părți.”