Clone

Un consilier local: – Trăiene, m-am speriat ieri cum nu m-am speriat în viaţa mea! Mă certam pe centru cu trei pensionari care mă acostaseră să mă înjure de Băsescu.

Mi-o tot spuneau pe-aia cu ”sunteţi mai comunişti decât comuniştii”… Şi, cum mă ştii, credincios partidului, le-o trozneam înapoi zeflemistic explicându-le că PDL-ul e salvarea României… Până când unu din ei s-a enervat, şi-a scos proteza din gură şi a dat cu ea de pământ, după care a luat un pahar cu apă plată de la o terasă şi mi l-a zvârlit în faţă! Atât de tare m-a lovit apa c-am văzut stele roşii preţ de câteva secunde… M-am frecat la ochi puternic, am făcut trei paşi înapoi şi am deschis ochii, decis să îi calc în picioare proteza… Şi… Să mor io dacă te mint! Dispăruseră!… Am rămas marmură! Mă uit în jur după ei şi apoi îmi dau seama că nu mai recunoşteam locul… Totul era portocaliu. Adică eram tot pe centrul Sibiului, dar locul, oamenii… erau altfel. M-am frecat din nou la ochi şi mi-am dat două palme la inimă să mă trezesc. Degeaba! Nu mai înţelegeam nimic… Am simţit cum mă ia cu tremur de la tălpi până la conştiinţă şi, ca să nu leşin de frică în mijlocul străzii, m-am apucat de haină şi m-am aruncat într-un colţ umbros, lângă o clădire. S-a lăsat linişte preţ de câteva secunde, timp în care mi-am auzit doar pulsul… Apoi, încet, sunetul a revenit ca un tropăit de armată. Deschid ochii încet şi, pitit după frica mare cât mine, privesc pe ascuns oamenii de pe stradă… Văd multe femei blonde, aproape identice, mergând ca nişte soldaţi. Măresc pupila şi o recunosc cu stupoare pe Elena Udrea, care trece pe lângă mine. Apoi o altă Elena Udrea.. Apoi văd un grup întreg de Elene Udrea… Nu înţelegeam nimic. Apoi, o văd şi pe Raluca Turcan. Apoi mai văd altă Raluca Turcan. Mi-am zis că trebuie să visez… Toate femeile semănau cu Elena Udrea şi Raluca Turcan. Şi, printre ele, mişunau foarte mulţi de Emil Boc şi rar, câte un Traian Băsescu. Ce coşmar!… Apoi m-au văzut. ”El e altfel!”, am auzit, după care am simţit o lovitură şi am leşinat… M-am trezit gol, pe fundul unui cazan, iar deasupra mea, un Emil Boc se pregătea să verse o apă portocalie. Când m-a lovit valul, am leşinat din nou. Apoi am deschis ochii… În faţa mea, pensionarul râdea cu toţi dinţii. ”Îţi place lumea ta?”



Comments are closed.