Sigle

Am găsit un om care mănâncă Antena 3 pe pâine.

Am fost în vizită la o cunoștință, zilele trecute și ce am găsit acolo nu mi-a venit să cred. Omul, îl știam sănătos, puțin supraponderal, plin de glume și meșter la toate. Când l-am văzut acuma însă, aproape să nu îl mai recunosc: slăbit, încruntat, întunecat, cu pantaloni largi și cu pumnii strânși. Când am intrat în casă, am văzut pe jos destule scame și o grămadă de firimituri sub forma siglei Antena 3. Apoi am intrat rapid în baie, să mă spăl pe față, ca să scap de căldura de afară și am observat urme clare de Antena 3 pe săpun, precum și o siglă mare plutind pe fundul veceului… N-am vrut să spun nimic, să nu par nesimțit și am mers apoi în sufragerie, unde era și nevasta lui, să schimbăm două vorbe. L-am întrebat ce-i cu el, ce-l supără… Mi-a spus că simte că-i umblă ceva prin creieri, de ceva timp, ca un fel de șarpe și că are migrene. Mi-a mai spus că stă mai tot timpul la televizor. Că nu poate să se dezlipească de Antena 3… Că nici nu mai simte pofta de mâncare… Eu, atunci, l-am rugat să nu se supere și i-am spus de firimituri și de siglele din baie. El însă, nu a părut surprins. Mi-a destăinuit că și el vede siglele Antena 3 peste tot în jurul lui, dar că îi place. Spune că le mânâncă dimineața pe pâine și că nu se mai satură de gustul lor.

”Problema e că probabil am mâncat prea multe, că au început să îmi iasă și pe urechi în ultimul timp. Mai greu e la veceu, că ies greu, iar treiul ăla de lângă Antenă e al naibii de ascuțit…. Dar, sunt bune la gust și le iau direct din televior, la orice oră. Am renunțat și la cină, la deserturi, la semințe și la toate prostiile alea băsiste… Îmi ajunge Antena 3… ”, mi-a spus, în timp ce un Antena3 Live i se prelingea din urechi.

Eu, atunci, i-am spus pe o voce caldă că poate nu îi face bine atâta Antena 3. Că poate e manipulat și spălat pe creier. Că poate nu își dă seama că cei de acolo nu au nicio legătură cu jurnalismul și că este folosit. El, însă, nici nu a vrut să audă. S-a ridicat ușor, a deschis o vitrină, din care a luat o sticlă. Apoi și-a turnat jumătate de litru de Antena 3 într-un pahar mare și l-a dat pe gât din câteva înghițituri. Probabil îi era sete mare. Apoi și-am mai turnat unul și mi-a pus și mie într-un pahar mai mic…”Vezi cum e”, mi-a zis și mi l-a întins sub nas. Eu, am ridicat paharul și l-am mirosit… Puțea îngrozitor! Un miros groaznic de jurnalism putrezit, combinat cu tehnici de manipulare și incitări la revoltă. I-am spus un ”Nu, mulțumesc” și l-am rugat să mai iasă în lume, că nu e apocalipsă afară, cum scria pe fundul paharului. I-am spus că putem merge să jucăm table în parc, ca pe vremuri. El însă, mi-a spus că îi e frică de procurorii lui Băsescu și că în parc ar fi victimă sigură și că o să știe de la Antena 3 când e în regulă să iasă pe străzi. Atunci, eu am oftat și l-am lăsat în  pace. Am plecat rugându-l să mai schimbe canalul, de dragul obiectivității. Afară, m-am scuturat bine de toate siglele care mi se lipiseră de haine și am plecat gândindu-mă la cât de mulți șerpi zac încolăciți în sloganul ”Specialiști în știri”.



Comments are closed.