Despre cvorum

Am avut un vis ciudat.

Cred că a fost vis. Am visat că m-am întâlnit cu un fost profesor, actualmente pensionar. Arăta de parcă ar fi fost lovit de tren… Cu ochiul învinețit, cu pantalonii rupți în genunchi, abia l-am recunoscut. Oarecum șocat, l-am luat deoparte, la umbră să îl întreb ce s-a întâmplat și daca are nevoie de ajutor…
”- Și tu ai nevoie de ajutor, Laurențiu, că e țara asta plină de proști și de nebuni”, mi-a spus omul, pe un ton resemnat. Apoi a început să îmi povestească ce i s-a întâmplat.
”- Totul a început după referendumul ăsta tâmpit. Eu sunt un om liniștit, mă știi… M-am retras la mine în comună după pensionare, ca să aud copacii crescând și să simt soarele pe pe frunte. N-am fost la referendum, pentru că nu pot să fiu de acord cu oameni care nu au scrupule în atingerea scopului și care se preocupă de altceva în afară de guvernare. Este opțiunea mea și cred că am dreptul la asta. Bun, dar nu toți au fost de acord… Am făcut prostia să spun vecinilor că nu am fost la vot… A aflat șeful poliției, apoi a aflat primarul, care la noi e de la ăia de la puterea de acum. Câteva zile, nu m-a mai salutat nimeni pe stradă…. A venit apoi povestea cu listele electorale. Pentru că ăia au văzut că nu pot atinge pragul și s-au gândit să scadă totalul, pentru a îl atinge… Ce tâmpenie!… Ei bine, din acel moment, lucrurile au luat-o razna… Am simțit nebunia pe pielea mea când m-am dus să ridic o autorizație de la Primărie. Am intrat în clădire, am salutat-o pe secretară… Ea s-a făcut că nu mă aude. Eu am insistat cu salutul și am întrebat de primar…. Niciun răspuns. Am întrebat-o dacă are probleme cu auzul și dacă se simte bine…. Secretara s-a ridicat cu o hârtie, fără să mă bage în seamă și a intrat la primar în birou. Eu am rămas oarecum șocat. Apoi, am bătut frumos la ușă și am intrat și eu în birou. Am dat <<Bună Ziua>> și l-am auzit pe primar: <<Lenuțo, vezi că s-a deschis ușa… O fi intrat vreun câine, dă-l afară…>> Atunci, deja m-am supărat, dar până să spun ceva, primarul se uită la mine, își ridică apoi burta de pe pământ, vine și mă ia de guler și mă scoate afară, scuipându-mă și spunându-mi că eu nu mai exist pentru comunitate…. Șocul a fost prea mare să ripostez cumva. Am rămas afară, pe iarbă, înmărmurit. Am crezut că a înnebunit primarul… Am mers apoi la vecinul meu să îi povestesc, dar nici el nu m-a băgat în seamă. Nici nu a deschis poarta. Apoi, m-am dus la cârciumă. Aici, în loc de <<Bună ziua>>, am primit un pumn în față și apoi multe picioare în coaste, în timp de mâncam pământ. Am încercat să fug, dar m-au prins iar înainte să ajung acasă. Mi-au spus că sunt un câine de băsist care nu merită să voteze și care face umbră degeaba pământului și să plec din comună, că am fost trecut la capitolul morți… Două zile am stat în spital, la Sibiu. Apoi, când m-am externat și am revenit în comuna mea, mi-am găsit casa cu geamurile sparte. Acum stau la o soră, din Sibiu, măcar o lună. Până trece nebunia cu referendumul. După aceea, o să vând tot și mă mut în deltă. Acolo nu se face politică. Am auzit… Acolo poți trăi”.



Comments are closed.