Furia roșie

Mi-am găsit bicicleta vopsită în roșu, acum câteva zile.

Când am văzut-o, am crezut că altcineva a parcat pe locul meu, dar apoi m-am uitat mai atent la coarne și mi-am dat seama că e a mea. Vopseaua încă nu se uscase complet… N-am înțeles atunci de ce ar vrea cineva să îmi vopsească bicicleta în roșu… Îl deranja portocaliul cu care o luasem din fabrică? Era cineva atât de supărat pe culoare portocalie că nu nu mai putea dormi și s-a trezit noaptea să îmi vopsească bicicleta? Posibil. Mi-am spus că mulți nebuni există pe lume și am lăsat-o în ziua aceea să se usuce… A doua zi, mi-am luat bicicleta roșie și am plecat, nu înainte să observ că blocul portocaliu din fața scării mele fusese văruit peste noapte într-o nuanță deschisă de roșu… Nu am dat însă mare atenție. În aceeași zi însă, am văzut ceea ce mi s-a părut primul polițist îmbrăcat în roșu… L-am văzut la volanul unei mașini de poliție, într-o intersecție. Nu am apucat însă prea mult să mă holbez. Așa că am rămas cu un semn de întrebare legat de ce văzusem. A treia zi, când am închis ușa de la intrare, mi-a căzut fața… Era vopsită complet în roșu, iar clanța o făcuseră nebunii de guloare galbenă… Nu mi-a venit să cred. Apoi mi-am dat seama că și ușile vecinilor erau vopsite în portocaliu… Nervos, primul lucru care mi-a dat prin minte a fost să merg să îmi cumpăr vopsea portocalie. Apoi, am vopsit cu răbdare, din nou, bicicleta, în culoarea pe care a avut-o din fabrică și care nu are nicio legătură politică. A patra zi, am deschis ușa de la ieșire cu teamă… Apoi, am m-am uitat la bicicletă și m-a apucat un râs de tâmpit… Am râs ca un prost vreo cinci minute, apoi am oftat, mi-am luat bicicleta proaspăt vopsită în roșu și am mers în treburile mele. Spre seară, am vopsit din nou bicicleta în portocaliu, cu un spray. A cincea zi, am vrut să îmi fac o salată de legume înainte să plec. Am tocat frumos legumele, am pus ulei de măsline, puțină zeamă de lămâie, niște cimbru, câteva bucățele de brânză de capră, m-am așezat la masă, am luat furculița în mână și apoi am rămas cu ea în aer la un unghi de 45 de grade… Puteam să jur că aveam un castron portocaliu, de plastic, din care mâncam aproape zilnic. Acum… mă uitam ca un prost la castron și nu îmi venea să cred că e roșu…. Am luat castronul în mâini… L-am întors pe toate colțurile…. Era același tip de castron ca al meu, dar roșu și nou-nouț…. Mi-a pierit pofta de mâncare… Ăștia îmi intraseră în casă!… Deja era prea de tot. Am ieșit, am observat bicicleta roșie, evident…. Afară, mai mulți polițiști îmbrăcați în roșu patrulau liniștiți, cu pulane galbene în mână… Trist… Am vopsit iar bicicleta în portocaliu și noaptea am stat la pândă. La ora 1, am auzit zgomot. Am ieșit cu lanterna în mână. În fața mea, Victor Ponta, cu o pensulă mare în mână, mă privea încremenit… Ne-am privit ochi în ochi. Apoi, premierul a luat găleata cu vopsea și mi-a turnat-o pe față… Am văzut roșu în fața ochilor… Apoi l-am auzit fugind pe scări… Azi mă duc să iau câteva kile de alb pentru ușă și bicicletă. Poate așa, mă lasă în pace…



Comments are closed.