...
...

This is Default Slide Title

You can completely customize Slide Background Image, Title, Text, Link URL and Text.

Read more

Frica de șef

Era duminică spre amiază la noi în sat.

.. Păzeam ca de obicei sediul partidului și lucram atent la a doua sticlă de vodcă. Afară ploua infernal și doi tâmpiți se iubeau într-o mansardă, vizavi. Și, în liniștea angelică în care mă contopeam cu Absolutul, aud o bătaie nervoasă în ușă. Mă ridic în cot și apăs clanța cu degetul mic de la piciorul stâng. În prag, un copilașud lepoarcă, adunat sub niște ochelari mai mari decât capul lui… Dă să intre. Atunci, eu îi pun piciorul în piept și mă ridic.

”-Ce-i cu tine, băiete, pe aici? Te-ai pierdut?” La care, copilașul ia o poziție de drepți și spune încercând să facă pe seriosul:

”-Alo! Eu sunt Emil Boc, președintele partidului! Am avut un mic accident în apropiere de comuna dumneavoastră și am nevoie să dați un telefon ca să vină să mă recupereze de aici. Acum vă rog să vă dați la o parte și să îmi pregătiți rapid un ceai”, spune cu un glas pițigăiat… La care, eu izbucnesc într-un râs de tâmpit și îi dau una după ceafă de cade lat în noroi…

”-Hai, bată-te să te bată… că pe-asta n-am mai auzit-o până acum… Acum pe bune, pleacă de aici că n-am mărunți și nu mă face să zic de două ori”, îi zic și îi dau un șut în fund proiectându-l mai adânc în noroi. Copilul începe să plângă în sughițuri, căutându-și ochelarii prin mocirlă. Mie mi se face milă și îl adun de pe jos cu două degete, după care îl arunc pe canapea. ”Hai, treci și te usucă o țără… Dar vezi că nu pot să te țin mult pe-aci că poate vine vreun șef și dau de belea…”

Îi dau o cană cu ceai și revin la ale mele. Nu trece mult și aud un zgomot puternic, după care văd ușa care îmi zboară pe lângă ureche. În prag, doi uriași urlă ca disperații: ”Domnu ministru, v-am găsit!”

Vodca mi se oprește în gât. Mă uit la pictic. Mă uit la tabloul de pe pereți, apoi iar la pitic și apoi la pumnii de neanderthal care se îndreptau spre mine. În timp ce cădeam spre podea, ținând strâns la piept un semn de întrebare și sticla mea de vodcă, am apucat să șoptesc: ”Eu știam că Președintele partidului are doi metri și vocea lui răsună pe trei uliți… Cine sunteți și ce vreți de la mine?”

Autoritate

Ieri, pe la mijlocul soarelui, vine spre mine o cetăţeancă plictisită, cu o ţigară în colţul gurii şi cu un bebeluş în braţe, plin de scrum.
„N-ai să îmi dai şi mie nişte bani, domnişorule?”, spune fără să scoată ţigara din gură, în timp ce câteva porţii sănătoase de scrum se împrăştie pe faţa bebeluşului. Până să apuc eu să o trimit la plimbare, bebeluşul începe să tuşească puternic, înecat cu scrumul de ţigară. „Ho, fir-ai al dreacu”, urlă din rinichi femeia şi îşi scutură accesoriul din braţe ca pe un vibrator. Trăznit de fragmentul de comedie neagră ce mi se desfăşura înaintea ochilor, tac. Cetăţeanca nu pierde timpul şi îşi aruncă privirile peste umărul meu, către altul: „Domnu’ deputat!… Stai o ţâră… Domnu pedelist, stai bre, dă şi mie nişte bani să iau ceva de mâncare la ăsta micu…”

Hipnotizat parcă de scenă, privesc în continuare. Deputatul pedele se face că nu aude şi merge mai departe. Cetăţeanca îl opreşte cu o smucitură subtilă de mânecă. „Hai bre, că la alegeri trăgeai de mine ca de nevastă-ta să votez cu Băsescu…. fără număr…. Da şi tu ceva să mănâncă şi copilul meu”, zice şi se propteşte în drumul deputatului. Oficialul cu ochelari portocalii pe nas îşi trage mâna şi se scutură ca de praf. „Auzi, tu, aşa vorbeşti cu o autoritate a statului?… Ho, că vin alegerile şi vedem atunci ce şi cât. Şi-aşa, data trecută ţi-am dat cam mult pentru câteva voturi amărâte de care nici nu aveam nevoie… Şi să nu te mai prind cu copilul pe aici că chem protecţia să te lase fără alocaţie, nesimţito”, rosteşte, intelectual, pedelistul. Cetăţeanca stă preţ de trei secunde, după care suipă brusc şi intens către pedelist. „Nesimţită-i măta, fir-ai al dracu cu partidul tău cu tot”, zice nervoasă, după care apucă bebeluşul de un picior şi-l azvârle puternic spre pedelist, care cade lat. „Să fii tu al naibii că vii să îmi iei copilul!… În genunchi să te văd la alegeri, panaramă, să vedem atunci cine e mai tare… „, mai zice femeia, după care îi trage un picior în coaste, îşi ridică bebeluşul rezistent de pe jos şi pleacă mai departe neafectată.

Un profesor:

„Duminica trecută am făcut greşeala să rămân până dimineaţă la blonda cu care îmi ard week-endurile.

Şi, evident, pe la 10 dimineaţa bate soţul la uşă. Fata, când a auzit, a înnebunit, mi-a ars două palme şi m-a azvârlit în chiloţi pe geam. Noroc că stă la parter… Aşa că, din senin, m-am trezit pentru prima dată în viaţa mea, gol într-o parcare din Ştrand, duminică dimineaţa. Nu ştiam ce să fac. Hainele îmi rămăseseră înăuntru, în aceeaşi grămadă cu raţiunea. Mai aveam pe mine doar un mare sentiment de vinovăţie, învelit subtil în chiloţi. Din noroc însă, descoper pe jos un halat murdar de pământ, mai mult rupt şi mirosind puternic a câine. Din nevoia de a supravieţui râsetelor, l-am îmbrăcat. Apoi, ca un cerştetor veritabil, mi-am îndesat ochii la doi metri sub pământ şi am început să alerg spre casă, ferindu-mă cât mai mult de privirile trecătorilor. Nu fac însă mulţi paşi şi mă trage ceva de mânecă… Un elev de-al meu..
„-Dom profesor! Dar de ce nu mi-aţi zis că staţi aşa de rău cu banii? Că vă dădeam din alocaţia mea. Uite, mami, el e profesorul meu!”
Am înghiţit de trei ori în sec şi m-am întors spre maică-sa.
„-Nu e ce pare, doamnă… Eu…”
„Vai, nu trebuie să vă fie ruşine… Ştiu şi eu că profesorii o duc rău. Băsescu ăsta ar trebui castrat în public!… Luaţi de aici să aveţi de o pâine! Hai, nu vă fie ruşine! Lor ar trebui să le fie ruşine!”, spune femeia şi îmi vâră nişte bancnote în halat… Ruşinat rău de tot, plec, cu capul plecat. Dar nu apuc să mă gândesc prea mult la ce am păţit, că o altă mână mă trage deoparte… Un cerşetor..
„-Tu de unde vii mă, nesimţitule?”, îmi scuipă printre priviri ascuţite… Eu îi explic că sunt profesor la liceul cutare şi că nu e ce pare..
„Din vorbe parcă păreţi profesor… Guvernanţii ăştia ar trebui dezbrăcaţi în piaţa publică!”, îmi rosteşte cu milă şi îmi strecoară câteva bancnote în buzunar. Şocat, dau să merg mai departe, să ajung o dată acasă! Dar ce să vezi… Nelu, un vechi amic, acum mare parlamentar în opoziţie.
„Vaaaai, ce ţi-au făcut!”, îmi zice, după care mă ia în braţe cu o mână şi strigă spre oameni… „Uitaţi oameni buni cum arată un profesor azi în România! Uitaţi România prosperă a lui Băsescu şi Boc! Jos Băsescu!” Apoi, din alte trei scandări a început mitingul spontan.
Nu ştiu cum am ajuns acasă. Ştiu însă că nu mai vreau să văd blonde în faţa mea până la pensie…”

Cabluri

Auzi, Ioane, ce am pațit duminică.

.. Era pe la prânz, așa, când am rămas fără semințe. Și, nu puteam lăsa duminica să se irosească fără semințe… mai ales că pe seară aveam meci la televizor. Așa că mi-am luat șlapii de primăvară și treningul de scandal și am coborât până jos să iau o pungă proaspătă de semințe. Numai că, imediat cum am deschis ușa, m-a luat un val portocaliu din dreapta. O mulțime de pancarde de care stăteau agățați membri de partid inundase strada. Fluiere ascuțite și rime ieftine aburau prin toate părțile. Miting de 1 mai. Valul m-a rostogolit de vreo trei ori până când am reușit să mă apuc de un fir. Am stat câteva clipe să îmi revin și apoi am început să trag de cablu, încercând să ajung la mal. După ce am muncit bine preț de câteva minute, aud un țipăt puternic și ascuțit în fața mea, printre pancarde. Trag iar cu putere de fir și mă trezesc cu o blondă răvășită în brațe. Țipătul se transformă rapid în înjurătură și apoi în lătrat… Era o jurnalistă încolăcită în microfon. Tipa se ridică în picioare și își aranjează nervos părul sufocat de cu fixativ, în timp ce continuă să mă numească în cele mai colorate feluri posibile. Se potolește abia după ce înlătură ultima urmă de praf de pe cizmele roz și își aprinde o țigară. Eu mă întorc apoi spre fir și încep să trag de celălalt capăt. Încep să avansez prin mulțimea în delir. După care mă lovesc cu nasul de o poșetă… Era Elena Udrea. Speriat de hidoșenie, mă arunc la pământ, unde găsesc un alt cablu încolăcit de al meu. Apoi încă un cablu și încă un cablu. Le iau pe toate în mâini, trag cu forță și privesc în jur. Văd în dreapta mea cum se prăvălesc la pământ mai mulți judecători, câțiva polițiști și un om de afaceri influent. Speriat să nu își dea seama că eu i-am deranjat din scandări, m-am rostogolit insistent, dar mă trezesc încurcat rău în alte cabluri. Dau să mă scap din prinsoarea lor și văd în jurul meu picând alte rânduri de parlamentari, judecători și oameni de afaceri. Apoi m-am panicat rău de tot. Am uitat și de semințe și de meci și de duminică și mi-am acoperit capul cu palmele sperând să scap viu din strânsoarea partidului. Nu știu când a trecut valul, cert e că m-am trezit gol, în mijlocul străzii, cu urme vinete-portocalii pe tot corpul și mai român ca niciodată.

Pensionar nervos

„După ştirile de amiază, de ieri, nu am mai rezistat.

.. Mi-am strâns pantalonii cu ultima gaură, mi-am ascuţit palmele şi am plecat în centru, decis să mângâi obrajii primului pedelist care îmi pică în cale. L-am găsit pe Mitropoliei, vizavi de biserică… Unul gras ca Parlamentul şi îndesat ca un jeep. L-am luat din lateral stânga şi i-am aplicat rapid o dreaptă corectoare de traseu. Nici nu şi-a dat seama când s-a trezit cu faţa la pământ… Apoi, şi-a întors obrajii roşii către mine şi m-a întrebat umed: „Ce-am făcut?… Ce-i asta?”. „Aşa e viaţa mea… Îţi place?”, i-am zis, printre dinţi şi m-am dat spre el din priviri. Ghindocul s-a speriat. S-a rostogolit de trei ori şi a dat să se ridice în picioare. A încercat preţ de cinci minute, degeaba, pentru că îl trăgea grăsimea în mod natural spre pământ. Mi s-a făcut o oarecare milă şi l-am apucat de gulerul cămăşii să îl trag în sus. Degeaba. Gândacul s-a prăvălit la pământ, iar eu am rămas cu cravata în mână. În acelaşi timp, pe trotuar s-au împrăştiat câteva hârtii de 100 de lei. Ghindocul s-a repezit să şi le recupereze. Apoi, l-am apucat de haină şi iar am rămas cu ea în mână. Dau să o scutur, din scârbă, şi pe jos încep să cadă tablete iPad şi inele de aur. Surprins, o scutur tare. Pe trotuar cad câteva case cu etaj şi mai multe ferme. Eu fac ochii mari, iar gândacul se retrage speriat spre biserică. Scutur cu putere haina şi văd cum încep să cadă pe trotuar restaurante, hoteluri, mall-uri şi câteva maşini 4 ori 4. Mă enervez. Îl apuc pe gândac de picioare şi îl scutur în direcţia vest-est. Trotuarul se umple de valută…. Oamenii încep să se strângă în jurul nostru…. Ghindocul nu mai zice nimic. Speriat, îşi caută din priviri scăparea…. Eu, holbandu-mă cu toată identitatea mea de pensionar păcălit la bunătăţile care s-au împrăştiat pe jos, îl eliberez la pământ. Ghindocul dă să fugă, dar îi pun piedică. Alte câteva mii de euro se împrăştie din el pe jos. Întors cu ochii spre soare, strănută nervos câteva licitaţii trucate pe nas şi dă să fugă iar… M-a apucat un râs nervos, de tâmpit. Apoi toţi au început să râdă aiurea, ca proştii. L-am lăsat să plece şi, ca nişte legume resemnate, l-am urmărit cu privirea cum se îndepărta, lăsând în urmă o dâră maro, lată cât promisiunile pe care le-am auzit în campanie.”

Clone

Un consilier local: – Trăiene, m-am speriat ieri cum nu m-am speriat în viaţa mea! Mă certam pe centru cu trei pensionari care mă acostaseră să mă înjure de Băsescu.

Mi-o tot spuneau pe-aia cu ”sunteţi mai comunişti decât comuniştii”… Şi, cum mă ştii, credincios partidului, le-o trozneam înapoi zeflemistic explicându-le că PDL-ul e salvarea României… Până când unu din ei s-a enervat, şi-a scos proteza din gură şi a dat cu ea de pământ, după care a luat un pahar cu apă plată de la o terasă şi mi l-a zvârlit în faţă! Atât de tare m-a lovit apa c-am văzut stele roşii preţ de câteva secunde… M-am frecat la ochi puternic, am făcut trei paşi înapoi şi am deschis ochii, decis să îi calc în picioare proteza… Şi… Să mor io dacă te mint! Dispăruseră!… Am rămas marmură! Mă uit în jur după ei şi apoi îmi dau seama că nu mai recunoşteam locul… Totul era portocaliu. Adică eram tot pe centrul Sibiului, dar locul, oamenii… erau altfel. M-am frecat din nou la ochi şi mi-am dat două palme la inimă să mă trezesc. Degeaba! Nu mai înţelegeam nimic… Am simţit cum mă ia cu tremur de la tălpi până la conştiinţă şi, ca să nu leşin de frică în mijlocul străzii, m-am apucat de haină şi m-am aruncat într-un colţ umbros, lângă o clădire. S-a lăsat linişte preţ de câteva secunde, timp în care mi-am auzit doar pulsul… Apoi, încet, sunetul a revenit ca un tropăit de armată. Deschid ochii încet şi, pitit după frica mare cât mine, privesc pe ascuns oamenii de pe stradă… Văd multe femei blonde, aproape identice, mergând ca nişte soldaţi. Măresc pupila şi o recunosc cu stupoare pe Elena Udrea, care trece pe lângă mine. Apoi o altă Elena Udrea.. Apoi văd un grup întreg de Elene Udrea… Nu înţelegeam nimic. Apoi, o văd şi pe Raluca Turcan. Apoi mai văd altă Raluca Turcan. Mi-am zis că trebuie să visez… Toate femeile semănau cu Elena Udrea şi Raluca Turcan. Şi, printre ele, mişunau foarte mulţi de Emil Boc şi rar, câte un Traian Băsescu. Ce coşmar!… Apoi m-au văzut. ”El e altfel!”, am auzit, după care am simţit o lovitură şi am leşinat… M-am trezit gol, pe fundul unui cazan, iar deasupra mea, un Emil Boc se pregătea să verse o apă portocalie. Când m-a lovit valul, am leşinat din nou. Apoi am deschis ochii… În faţa mea, pensionarul râdea cu toţi dinţii. ”Îţi place lumea ta?”

Gaura

Mă, Vasile, pot să mor liniștit acum.

Le-am văzut pe toate!… Am fost în vizită într-o casă de parlamentar! M-a luat vără-miu, care e portar la casa unui pedelist șmecher…. Am plecat dimineața, după două mici de țuică, la casa din deal… No, fii atent! La 8, am fost la poartă. Pe la amiază, reușisem să traversăm grădina. Când am ajuns în fața ușii, deja nu mai vedeam cerul, ci doar un munte mare de marmură cu multe ferestre. Mă simțeam ca Moise înainte să primească tăblițele. Apoi am intrat. Am auzit ușa ferecându-se în spatele meu și am înghițit ușor în sec. Apoi am deschis ochii…. Auzi, eu îs cam tălâmb de felul meu și îmi cer scuze că nu am cuvinte să îți spun despre ce am văzut de atunci înainte… Cert e că preț de câteva ore am stat pe loc lângă ușă, încercând să cuprind cu privirea amfiteatrul plin de statuete cu făclii în mână, turnuri Eiffell și muzee care împodobeau antreul. După câteva ore, vără-miu mă trage de mână și fac primii pași. După alte câteva ore ajungem la prima încăpere. Bucătăria.

”Lasă în urmă toate grijile și pășește”, scria sus de tot, deasupra ușii. Am închis ochii, și am făcut trei pași înainte… Apoi i-am deschis…. Mvaaaai… Vasile, dragă…. Nu pot să îți spun. E poezie curată… E prea sublim.. Eu… Eu sunt un muritor prost care nu poate descrie minunile pe care le vede…. Era așa un fel de peisaj perfect… Cirezi de vaci blonde, sălbatice păscând în dreapta… turme de oi care umpleau orizontul…. un lac mare și albastru ca visele mele, undeva în dreapta, pe care pluteau cele mai grase gâște pe care le-am văzut vreodată… mii de găini… cârduri de legume prin cer… A fost cea mai frumoasă imagine pe care am văzut-o vreodată… Mi-am revenit cu greu și am mers mai departe. După trei zile, am ajuns în sufragerie. N-are rost să mă apuc să îți descriu o asemenea imensitate pentru care nu s-au inventat cuvinte. Vreau să vorbesc de final…

După circa o săptămână, am ajuns în dormitorul pedelistului. Aici, vără-miu începe să se agite rău de tot urlând: hai să o vezi, hai să o vezi… Puțin cam iritat, cu barba cresută și sătul de atâta perfecțiune zic: ce dracu să mai văd? Și vără-miu întinde mâna spre pat urlând ca apucatul: gaura din buget! Uite gaura din buget! Și așa era. Minunea minunilor: O gaură neagră cât România ședea tolănită pe patul pedelistului!

Inevitabil

Un parlamentar pedelist cu hainele rupte și vânăt la ochi povestește polițistului.

– Totul a început în Biserică, spre seară. Intrasem pe Mitropoliei, să văd dacă e vără-miu pe acolo. Și, în timp ce îl așteptam, mă plimbam așa, teleleu-Tănase, cu ochii pe sus, fluierând o manea în minte și învârtind cheile de la mașină pe deget. Mă, și când ajung să mă holbez la cutia milei, nu știu cum fac că îmi alunecă cheile și cad înăuntru!… ”Ce te faci acum?” Mi-am zis… Nici urmă de vreun preot prin preajmă. Mă uit prin sală: câțiva turiști și două babete care trăgeau la mătănii într-un pui de umbră. Așa că mi-am făcut curaj și am desfăcut capacul din spatele cutiei. Strecor cu greu mâna prin el și apuc cheile…. Apoi dau să scot mâna. Am înlemnit! Nu puteam să o mai scot! Se blocase în ceas!…

Mă panichez puțin… O bag adânc, dau să o scot, o bag, o scot, o bag, o scot… nimic. Nu știu ce dracu făcusem că nu mai puteam scoate mâna. Mă blocasem. Și, cum stăteam eu așa încovoiat deasupra cutiei milei, încep să simt o durere pe la hernie și să îmi bată inima de nervi. Apoi smucesc cu putere mâna și.. ce să vezi! Scot cutia milei din țâțâni și fac un zgomot de trezesc și sfinții de pe pereți!… Am înlemnit iar… În spatele meu, rumoare… Mă întorc cu fața spre ei, cu mâna dreapta învelită în cutia milei și cu ochii mari… Dau să deschid gura să explic, dar nu apuc… Doi din turiști mă recunosc și se lansează spre mine cu pumnul strâns urlând: ”Nu v-ajunge? Ați ajuns să furați și din cutia milei??? Nerușinațiloooor!”

M-am… rahat pe mine… Apoi, mi-am ridicat inima de pe jos, am strâns cutia milei la piept și am tăiat-o la fugă prin biserică să scap cu viață. Afară însă, puhoi de lume… Se strângea la vecernie…Inevitabil, mă lovesc de o babetă care tocmai își număra banii de lumânări și o împrăștii pe jos… Nu știu cum mă rostogolesc că, al dracului noroc, mi se lipește o gumă pe spate și, fără să știu, iau pe mine o bancnotă de cinci lei de la babetă. Ăia doi disperații din spatele meu când văd și asta, turbează! Mă uitam la ei cum li se măreau ochii ca la niște nebuni și cum li se ridica părul în cap. Când le-am auzit urletul, m-a trecut un fior pe șira spinării.. ”Hoooților!!! Ați jefuit țara! Ne furați în văzul lumii acumaaa?”, a rostit ăl mai mare și s-a lansat cu putere spre mine… Ce a urmat… e așa, un fel de film SF foarte vulgar.., în care am văzut doar lumini violet-verzui și foarte multe călcâie de pantofi.

Spovedanie

Un pedelist la spovedanie.

– Părinte, am păcătuit! Am preacurvit în mod repetat, m-am îmbătat de multe ori și am ucis trei maidanezi cu mașina. Dar, sufletul mi s-a îngreunat luna trecută, părinte. Atunci am furat de la fratele meu. Am furat, părinte și îmi pare rău. Am aflat de o licitație trucată în județ, de tri milioane euro și, normal că m-am dus să mă prezint să văd dacă pot să iau și eu ceva. Am vorbit cu primarul, care nu era de-al nostru, i-am băgat un porc în buzunar și i-am zis că nu mă interesează cine venise înaintea mea, că dacă ne facem prieteni, îi umplu buzunare de porci, după licitație. A fost de acord și totul a mers strună. Acum o săptămână au intrat primii bani și m-am dedulcit din nou la o preacurvie. Și, cum ședeam eu în club, pe un sân de cometă blondă, în miez de noapte, sună telefonul. Am crezut că e nevastă-mea. Era Ion, coleg de partid. Mă suna să îmi zică că cineva îi furase licitația trucată și că se umpluse de înjurături și nu știa unde să le verse. M-am albit. Mi-am dat seama că eu eram hoțul. Mi-am dat seama că am furat de la aproapele meu. Nu i-am zis, dar sânul de cometă s-a transformat brusc în broască râioasă și nu am mai putut dormi nopțile. Acum vin la tine, umil, să mă ierți.
– Înțeleg, fiule. Ion e vărul meu… E lucru grav pe care l-ai făcut, fiule, dar Dumnezeu e mare și le iartă pe toate. Împarte folosul tău luat din licitație cu vărul meu, ca niște frați adevărați, îmi lași și mie zeciuala obișnuită, că fac niște lucrări la casă și păcatele tale sunt iertate. Dar spune-mi sincer, fiule, câte licitații trucate ai mâncat anul ăsta?
– A… destule. Nu e problemă. Dumnezeu mă ajută. Dar uneori mă întreb: oare nu e păcat să furi și de la alții decât de la partid?
– Nu, fiule. Pentru că acela nu e furt, este felul în care îți câștigi tu existența. Este normal, este chiar obligatoriu pentru un politician aflat la putere. În plus, nu este ca și cum ai lua banii din buzunarul unor oameni. Îi iei de la stat, de la o insituție. Nu este nimic rău în asta. Și e dreptul tău, pentru că tu ești la putere și tu trebuie să îi iei. Dar să furi de la fratele tău de partid este mare păcat fiule… Ai noroc că am legământ să nu dezvălui spovedania, altfel, ai fi avut mari probleme, duminică la ședință.
– Mulțumesc, părinte. Când mai am ceva bacșiș, o să trec și pe la tine… Poare mai ai nevoie de una-alta, ca un frate ce-mi ești…

Halucinație

Doi iubitori de etnobotanice, discută pe un norişor, în centrul Sibiului.

”Măi, oaie, ia nu mai da din aripi două minute să îţi zic ce am primit… S-a întâmplat ieri seara. Eram la mine acasă în club, tolănit pe o masă, cu o etnobotanică blondă în stânga şi luam micul dejun. Abia ce începeam şi eu să văd prin tavan şi aud gălăgie în dreapta mea. Mă ridic pe-o sprânceană şi privesc prin fum… Văd nişte căţeluşe portocalii care dădeau frenetic din mâini, fluturând a pagubă. Hoarda de animale se apropie şi îşi face încet loc spre mine. Mă ridic, temător. Până să îmi adun penele de pe masă, portocalele mă înconjoară şi mă fixează cu privirea. Urmează două minute de tăcere maximă… Lumea începe uşor să se mişte în jurul meu, în timp ce portocalele cu păr lung gesticulează ritualic din buze. Le zâmbesc înapoi. Îmi dau seama că nu sunt sălbatice şi dau drumul din nou la sunet… Râdem împreună vreme de câteva minute… Câţiva iepuri albi se alătură… Şi, tocmai când începeam să îmi întind aripile, aud vacarmul…. Un zgomot negru se rostogolea spre mine, ghidat de arătătoarele portocalelor. Elefantul se apropie tropăind urât mirositor şi azvârle la o parte ultimul strat protector de portocale. Urmează un ţipăt de bufniţă şi un val de vorbe goale se răstoarnă pe mine. Mă adun din umbra hidosului şi ridic încet privirea… O creatură pe care nu o pot descrie în cuvinte… Groaznică. Un fel de mamut lânos cu şuviţe blonde. Am închis ochii şi mi-am pus aripile pe urechi. Ţipătul ei îl simţeam însă cu tot corpul. Probabil că am enervat-o… Pentru că apoi am simţit o mare lovitură în frunte şi mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, eram singur pe un câmp de iarbă verde. Mi-am pus imediat mâna pe frunte să văd dacă sângerez. Când m-am uitat pe urmele de sânge… am citit un vers din apocalipsă: Raluca Turcan. Mă ştampilase fiara! Uite… şi acum se vede! Am fost atât de şocat încât mi-am pierdut cunoştinţa a doua oară. M-am trezit îngropat în pliante ştampilate tot cu Raluca Turcan. Treaz fiind, am putut citi tot textul de pe fluturaş: Campanie realizată de Raluca Turcan pentru a strânge voturi de la proşti şi pentru a distrage atenţia de la halucinaţia traiului bun promis în campania electorală.”